QUANDU ERA IO COTRARU

QUANDU ERA IO COTRARU

(Er. Ga.)
Quandu era io cotraru,
puocu ranu nto’ granaru,
pe’ ogni strata e ogni vijiuolu,
ncuntravi sempre ncunu fhigghiuolu.

Purvulata supra e sutta,
t’arrivava nta la vucca,
de ciucci, puorci e de gagghini
tutti li strati eranu chjini.

Grida e schiamazzi
de fhigghiuoli abbarundati
Sentivi de ogni vicu,
puntuni e pe’ li strati.

Ragghjiu de ciucci
e abbajiara de cani
eranu pe’ tutti
segni de richiami.

Uomini e fhimmini
tutti abbarundati
Cu zzappi, runchi
e pe’ fhara vucati.

E tanti vuoti
arrivava la sira,
avivi fhatigatu
pe’ fhara menza lira.

Quantu vuoti,
e la memoria no’ m’inganna,
zziema rescìa mu fhacìa
menza canna.

E pua Mamma,
cu nu fhilu ncorcinatu,
de li mani
nci nescìa lu lavuratu.

Pana de viscuottu
e scadi assulicchiati,
cipuggha cu posedda
sfamaru fhamigghiati.

Verdura d’ogni tipu
inchìa la cassalora
e la gente s’adattava
pe’ tala nommu mora.

Na fhrasca de livara
mpenduta cu nu chjiuovu ,
dicìa ca nc’era vinu,
però de chigghu nuovo.

Pana de fharina
però de chiggha ijanca,
no’ si nda vidìa pe gula
ne’ a destra e mancu a manca.

Vicienzu Caramicu,
ancora esta arrimisu,
ca li piedi nta li scarpi
mai si l’havia misu.

Quandu li potta avira
si ntisa nu fhigurinu,
si li mentia a la chiazza,
ma fhina nta pruscjinu.

Lu fhrata povariegghu
si fhà l’inalazioni,
si parta pè Caronte
cu attri ‘nprocessioni.

Nci dissa pua n’amicu
“stu pana esta integrali”,
pecchì no’ ti l’accatti
ca ti caccia d’ogni mali?.

Si tuna sì cunvintu,
accattatillu a jiosa,
ca a mia no’ mi nda para
ca esta na gran cosa.

De chistu nda mangiai
de giuvini e cotraru
li gargi mi scorciai
chi ancora sientu amaru.

Cumpara Lia Scupazzu
de tiempu era emigratu,
attraversau l’oceanu
cuomu nu disgrazziatu.

S’havia ripiccicatu,
sistematu cu li cazzi,
si nda tornau a Curga
ca ggha non nc’era razzi.

Chi dira mo’ de chisti,
sia giuvini e cotrari,
chi mangianu la pizza,
nutella e cuosi strani?

Mu dura certamante
a tutti nci auguramu
Però, si jiamu arriedi ,
adduva n’aggrappamu?

  • (tra osservazioni, racconti ascoltati e realtà vissute)

Quandu vitti a Parmu sulu

Quandu vitti a Parmu sulu

di Er. Ga. dedicata al mio amico

Quandu vitti a Parmu sulu
Assettatu ‘nta lu Passu
Domandai: duva sunu
L’attri gienti, ijiru a spassu?

Nd’havìa tanti de’ perzuni
Ma, passaru a nova vita,
E tant’attri emigraru
Pe’ lavoru e no’ pe’  gita.

Mi ricuordu mastru Micu
Mastru Giulu e don Peppinu
A lu Tonzu e mastru Vitu
E mastru Pietru cu lu vinu.

A Giuseppe, a don Pasquali
Cu li mani nsanguinati
Chigghji gienti a Triccannali
Chi fhacianu li vucati.

Io la notta no’ dormivi
Ca penzava a Parmu sulu
Pua la fhotu rividivi
Ma, ni pigghjia pe’ lu culu?

Tanti machini ggha fhiermi
E l’autisti duva sunu?
Tutti quanti sunu nfhiermi
E de sani mancu unu?

No’ nc’è propi de’ cridira
Ca lu Bar è spalancatu
Ncunu ha puru de’ servira
Si nci cierchi nu gelatu.

Ca na vota nta sta chjiazza
Tutti i jiuorni nc’era fhera
Cu perzuni d’ogni razza
Recitandu na preghiera.

E sentivi ncuna serra,
Nu martiegghu chi pistava
Cui de’ l’uortu la sua terra
Era ggha chi la zzappava.

Nc’era puru cu tessìa
Tanta trama pe’ linzola
Licrezzuzza chi mentia
Li canniegghi nta la spola.

De la chjiazza si sentìenu
De’ lu Spizzu, a Petrachjiana
Tutti chigghji chi tessienu
E cu mpurnava mu fha Pana.

Nc’era puru cu assettatu
A lu muru de’ lu passu
Si fhacìa lu sbinturatu
Chi sembrava nu gradassu.

Vacabundi nd’happa sempra
No’ mancaru i mbrijiacuni
Nci fhu puru cu havìa tempra
E cu fhacìa lu chjiacchjieruni.

USANZI PAISANI

USANZI PAISANI

Don Mario Frijia (anni ’50)

Nta sta speci de paisi
nci su’ gienti d’ogni razza:
nc’è cu’ campa pe li spisi
e cu’ gira chjazza chiazza.

Nc’è cu’ vaja a la jornata
e cu1 sempra a ncunu hfundu,
ma nc’è puru la girata
pe lu veru vacabundu.

Nta na mandra sempra nc’cesta
pe davieru lu tignusu
chi non è surtantu pesta
ma nu piezzu de hfetusu.

Nd’ha de tutti li partiti
e de tutti li culuri,
cavatusi e scimuniti,
arroffiani e sfruttaturi.

Pe davieru su’ arrimisu
E no riesciu a capiscira
cuomu è allegru cu lu risu
cu’ non hava mancu lira..

Chi ha de hfara lu cristianu
senza mpiegu e senza giobba?
Mu si trova sempra nchjanu
ha de jira pe mu arrobba? !

Ognidunu volarissa
la hfatiga a tavulinu
pe mu hfuma e mu h£a hfissa
lu Siqnuri e lu Mbombinu.

LU SACCU

LU SACCU

Domenico Vono

No m’avia dittu nuddu chi mportanza,
lu saccu, nta lu mundu potìa avira,
nu saccu chi, parrandu cu crianza,
sutta li piedi ti lu pua mentirà.

Però, sicundu Pusu chi nda fai,
ti porta nta lu mundu de lu bena,
pe chistu, mu si scanza d’ogni guai,
ognunu nei cumbena mu lu tena.

Nc’è cui mu l’usa menta li carvuni,
cui cuosi de valori supraffìnu,
nc’è cui lu chiama saccu cui saccuni,
cui lu chiama sacchettu o sacchettinu.

S’adatta sempe a tutti li misuri
ca no ni serva a tutti quanti gualu,
ad unu ha mu nei fa d’ammucciaturi,
a n’attru mu lu mustra pe rigalu.

Ognunu de lu statu chi si trova
nu saccu dda nc’è sempe mu si tena,
ncunu vorìa lu saccu d’attru ’mprova,
mu vida quala miegghiu nei cumbena.

E beru ca stu mundu è fattu a scala,
 mu sagghi nu scaluni nei vo forza,
ma cui lu saccu tena pemmu vala
sagghia volandu senza mu si sporza.

Truovi nu capu sempe ogni scaluni
chi no si sturda de li fatti tua,
cui s’arrampica sbertu, cui a trappuni,
ma ognunu strappa cu lu saccu sua.

E no nc’è nuddu mu si po’ sarvara,
mu dìcia ca lu saccu no lu porta,
ca prima o doppu certu nci cumpara
la scusa mu sta cittu e mu sumporta.

Puru sua maestà, lu re mperzona
nci su momenti chi ha mu si ribassa,
dìcia, cuomu si fussa cosa bona:
vasciati vruddu ca la chijna passa.


La Lira Pisanti

Domenico Vono

LA LIRA PISANTI

Scialamu finamente, nci volia,
com’era no potiemu jira avanti,         
ma menumala, vinna mo Goria,
la lira ni la fìcia cchiù pisanti.

Cui risistìa? Cui potìa campara?
nu chilu de patati middi liri,
la vita ni custava troppu cara
ed era sempe china de suspiri.

Pe l’abitu, li scarpi, la cammisa
li sordi no rrescivi mu li cunti,
pua la matina pemmu fai la spisa
avivi mu li pigghi cu li jiunti.

De sta manera cchiù no si potìa,
li guai ni li cacciammi tutti quanti,
la Providenza ni mandau a Goria,
penzau la lira mu la fa pisanti.

Si mona a lu mercatu vai e t’affacci
cu nta la tasca cientu liri suli,
ti l’inchii pari, pari, li bisacci
e sordi ti nda resta e ti cunzuli.

Mastru Suncurzu ch’era dda a nu cantu,
sentìa de mastru Peppe stu parrara,
scangiastivu a Goria pe ncunu santu?
nci dissa, cca nc’è puocu de scialara.

Sentiti lu giornali cca chi dìcia,
dicia: Nulla è cambiato per la gente
se per comprare oggi la camicia
spendi lo stesso importo equivalente.

Mastru Suncurzu, vui a’ mu vi spiegati,
facitivi cchiù miegghiu capiscira,
negati ca nu chilu de patati
ni l’accattamu mona cu na lira?

Io no lu niegu, ca lu fattu è beru,                                                                             
ma no su li patati chi scalaru,
lu fattu è ca cacciaru ncunu zeru
e middi liri ad una l’appararu.

Lu ficiaru pe cu ava miliardi
chi pemmu fa li cunti no rescìa,
pe nui mparati sulu a pana e sardi,
a pana e sardi ni dassau Goria.

ARIA DE TRUSCIA

ARIA DE TRUSCIA

(Giuseppe Vono)


Passa lu tiempu, e ppare
ca l’affari cchjù s’ammuscia…
Madonna mia, chi truscia
tremenda chi nc’è mmo’.

Cuomu si po’ risistere,
chista è nna cosa seria:
ammienzu sta miseria
vivere no’ ssi po’.

Vidi la gente pallida
a testa vascia e muta
chi mmancu ti saluta:
pare ch’a luttu sta.

Nc’è puru cu sta ccomudu
e fface ca si lagna,
la crisi no’ ssi Spagna
ca dinaruzzi nd’ha.

Si li mbicini e cierchi
mu parri de dinari,
sienti: su’ tiempi amari…
dinari?… e duve su?

Va’ dinci a ncunu: « Priestemi
nna sula menza lira »,
lu sienti chi ssuspira,
no’ tti rispunda cchjù.

Si guardi a li putihj
uc’è rroba nzin’a fini,
ma si nno’ nc’è quattrini
cu ca…gnu ti nda dà?

Cridenza? E’ nu ricuordu
de’ tiempi de na vota,
ca mo’ sta scrittu a nnota:
« Cridenza no’ ssi fa ».

Si more de la fami,
è chissu lu taluornu
d’ognunu notte e juornu,
e riparu no, non d’ha.

E cchista dittatura,
chi cchiamanu suvrana,
cu ffacci de pputtana
nega sta verità!…
1936-

LU CANTU DE LA CRISI


LU CANTU DE LA CRISI

(Giovambattista Vono)


Ogni jornata
comincia e mora
cu’ una ’nzalata
de pumadora.

Mai li spaghetti,
mai carni ’n brodu:
de chistu modu
i po’ campà?

Dintra la casa
la fiamma è spenta;
uogghju no’ trasa,
ranu de nenta.

Cu’ nna cipudda,
chi mmancu abbunda,
pe’ nna sicunda
pietanza fa’.

Tutti ha mu avimu,
tutti ha mu damu:
si nno’ ssiggimu
cu echi ppagamu?

Chisti su’ ttiempi
tremendi e ’mpami,
quandu c’è ffami
pe’ tutti nd’ha.

Armenu tuna
vieni, Bettina,
cara pacchjuna,
bella riggina,

cu nu tua sguardu
mu mi cumpuorti,
pe’ mmu mi porti
la paci tu.

Giovambattista Vono