Le baracche di Curinga

Pino Sgromo

(Lamezia/Curinga )

Nato a Lamezia Terme, ma di Curinga, ha studiato al liceo scientifico di Lamezia Terme e poi Giurisprudenza all’università Statale di Milano. Lavora a Genova nella pubblica amministrazio­ne. Inizia a scrivere in dialetto componendo varie invettive sati­riche rappresentate nel contesto di manifestazioni di protesta. La poesia l’ha appresa grazie a suo padre che gli recitava vecchie po­esie dialettali. Oltre alle composizioni dialettali, da quando aveva quindici anni, scrive poesie in lingua italiana.

Le baracche di Curinga

Nta na prajia apparata
de lu viearnu e de lu vieantu
tutta Curnga a matinata
scindia a mara assai cuntientu.

Cu lu sula do’ matinu
cura n umbra s’allongava
de na cruci chi dicianu
ca lu postu prenotava.

Si levava tanti vuci
chi lu vieantu pua ’mbiscava
a lu cantu tantu duci
de u martiaddu chi pistava.

E ‘ncigniavi a scarricara
tavuluni e cannizzuàli
si mentieanu a fatigara
e li randi e li figghiuàli,

’nc è lu mastra cu u livieaddu
Cu è appricatu a lu scavara
cu è ’ngarbatu cu lu martiaddu
‘nd’ava tavuli e ’nchiovara.

‘j4ta nu lampa de colori
cuàmu passa la risacca
terminati su i lavori
ed è pronta la bbarracca,

està pronta la flirischera
già li letta su acconzati
e li commidi a mugghjiera
ava tutti preparati.

Cu i bbarracchi preparati
de sta ggiànti tantu stanca
fliinarmente era estati
senza nente mu ni manca.

L’aria muta da matina
‘nta lu cora si posava
cuàmu u sula supa a rina
quandu u joarnu ni portava.

Ogni juarno a matinata
si levava u piscatori
cu la barca carricata
jia mu pisca tri qoattr’ori.

Pua cchjiù tardu li pisciari
quasi quasi pè dispieattu
cu l’alici e i calamari
ni jettavano do lieattu.

E Nicola jia cantando
lu sentiano de lontano
rrobba bella sta arrivando,
mbicinati cchiano cchiano”.

Li cotrari arrossicati
si imbolavano nta mara
e na vota pua vagnati
no bbolianu cchiù tornara.

De ‘nta l’acqua pua nescianu
cu li mani ormai arrappatti
a bbarracca si ‘nda jianu
tutti quanti cchiù ‘ncamati,

e mangiavi a panza cchina
ma la fhami no passava
jivi allora ddà a vicina
e na tavula t’amprava

de patati o malangiani
o de surici de mara
cu chidd’ uagghjiu ‘nta li mani
‘nda mangiavi na coddara.

Pua si l’umbra da fhrischera
era poca e no bbastava
a pineta sai ca ‘nc’ era
duva ognunu s’arripava,

de la strata principali
de ‘nta 1’ arvuri sentivi
cchiddu cantu de cicali
e ‘nta n’attimu dormivi.

A la fhini de lu juàrnu
quiàdu u sula si curcava
ti dicia domana tuarnu
e ‘nta mmara si jettava.

‘Nta su scuru de la sira
ogni lume s’appicciava
e la vuci cuàmu u dira
de li puarti s’affacciava.

L’uacchi suli si chiudianu
e la vuci de lu mara
cu li stelli chi cadianu
ti fhacianu addormentara,

e lu vieantu chi fhuffhiava
de nu muarzu e cannizzola
tuttu quantu t’abbrazzava
quandu iàri ‘nta i linzola.

Sieantu ancora chidd’adduru
de lu lignu e de lu mara
chiuda l’uacchi ed è sicuru
no tu pua no ricordara.