Amici

Amici

(Er. Ga.)

Non’e’ sulu nostalgia
Ca nc’e’ puru soffetenza
Ca no’ su’ duva voria
E suppuortu mpenitenza.

E non’e’ pecchi lu dici
Pe’ li gienti e pe’ li strati
Mi dispiacia pe’ l’amici
C’haju spessu trascurati.

No’ pretendu pemmu jiuocu
A calcetto o a lu palloni
Ma armenu pe’ nu puocu
Mu fhacimu li sbruffoni.

No’ su mancu espertu e carti
Com’è’ Parmu, com’è Cicciu
Ca pe’ igghi è propi n’arti
Ma pe’ mia è nu pasticciu.

Io, cu Giacumu e Vicienzu
Tutti tri malati e cora
Ni movimu cu discienzu
Cu a Speranza ca migliora.

Ma si pienzu ad’attri amici
Chi tra nui no’ nci su cchjiuna
Io no’ sacciu tu chi dici
Ca disperu pua decchjiuna

Ntuoni, Peppa, Rosa e Totu
Cu Michieli, Giuanni e Francu
Fhu nu veru terremuotu
Si nci pienzu sugnu  affrantu.

Troppu giuvini spariru
Nto’ momentu de la gloria
Nci fhu l’urtimu respiru
Ma restaru nta memoria.

Pe’ virtù, pe’ ntelligenza
Pe’ la bona educazioni
Nci bastava la presenza
E attiravanu attenzioni.

Si parrava de la scola,
De’ politica, elezioni
De’ Rivera e de’ Mazzola
Cu rispettu e cu passioni.

No’ mancava l’argomentu
Ne’ la grinta o nu palloni
Tuttu era nu turmientu
Ma de cchjiu‘ l’emigrazioni

Si penzava a cui partia
Cui de’ nui potia restara
mu guadagna si potia
E chi lavoru potia fhara.

Sandru e Brunu si nda jiru
Lu paisi abbandunaru
Pe’ l’America partiru
E de’ tandu no’ tornaru.

Nui chi fhummi fhortunati
E restammi a lu paisi
N’arranciammi pe’ li strati
Superandu fhami e crisi.

E sfruttammi l’occasioni
Chi la scola ni dunau
Conquistammi profhessioni
Chi ngghu e nui mai si sonnau.

Simu ancora tutti amici
Affettuosi e rispettosi
Fhuru tanti i sacrifhici
Ma de cora generosi